nările tăcerii vuiau nepriceput
anunţând trecerea.
câte-o urmă de dor
călca fără milă bătăile inimii.
dospind durerile
prin răni respira amintirea

strâns
ne legaseră imperfecţiunea,
surâsul, anumite priviri

aşteptând îşi va fi spus: întâia dată sexul
insinuat rugăciune era

de-atunci apele mereu în jos
plecat-au în răzvrătire
nu tu somn, nu tu vis
ilogic trecut compromis

ca în gări cu trenuri murdare
inima mea este un teatru
agitaţii nocturne sentimente urcă,
sentimente cad
masca lumii de mâzgă
probând alchimii

fără exerciţiu, urma teama
scenă obscură, stihii,
patima întâiului cânt,
singurătatea, apoi pustiul

pe rând uitam cuvintele

de-atunci
nu tu somn, nu tu vis căci
în sufletul meu se tăiaseră viile