oh, suflet cu răni ce n-au bucuria
sângerării deschise prin ferestre de har,
tăcerea-i uimirea cuvântului meu
pe care l-am pus în pieptu-mi hotar.

mă caut, anonim, trişându-mă-n gând
cu roata norocului mă ţin de prinsori
când vaiet, când urlet, când tainic surâs,
când dureri, când neşanse măsluite în dor.

am ochii-asfinţiţi, două găuri de puşcă,
în fiece puls, aş fi vrut să vă spun,
zvâcnesc şi mă zbat şi sunt cum vânatul
prin umbre, prin falduri de fum de tutun.

lumina mă bate pe umăr uşor,
mă întorc către clipa ce tocmai trecu,
privirile cad, mă ancorează-n trecut.
corabia inimii e un dans superfluu.