în apărarea umerilor

joc şah de unul singur

 

pe linia dintre alb şi negru,

la miez de noapte, clipa

centrând neterminate puncte-acum

 

în mintea mea

femeia

se cunoaşte pe sine.

degetele căutânde, subţiri

dansul risipit simbol

nimic înţeles, nimic tâlcuit,

pântecul rotunjind mirarea.

freamătul, suferinţa, îngândurarea.

călcâiele ofului, oful aţâţat şi pieptul  

bătut în pas domol de soartă

linii ce nu sunt pe hartă…

 

las caii liberi, nebun fără frâu,

cad, mă înalţ – repetiţie generală

pentru uitarea de sine.

să atârne sentimentul, precum viaţa –

o singură mirare, un singur naufragiu –

învins, în turnul sângelui înfig

steagul alb